Destul
de des am avut impresia că am ajuns să cunosc o persoană îndeajuns
de bine. Am crezut că ştiu cine este ea şi că ceea ce mi-a
prezentat este real. Mi-a plăcut să cred că zâmbetul pe care îl
primesc este real, că lacrima care curge este autentică şi că ce
mi se spune nu e o poveste, este realitate. La fel de mult mi-ar fi
plăcut şi să am dreptate. Din păcate, de prea puţine ori am
avut…
Prima
oară când am descoperit că oamenii au măşti, nu am crezut. Nu am
vrut să cred. Am alergat în camera mea, m-am închis acolo şi
mi-am dorit din toată inima să fie un vis. Un vis urât, din care
urma să mă trezesc. Dar nu m-am mai trezit… nu m-am trezit pentru
că am rămas şocată când persoanei din faţa mea i-a căzut
masca, şi spun că i-a căzut pentru că nu a fost o alegere
proprie, ci o greşeală. I-a căzut pentru că situaţia respectivă
i-a dat un ghiont puternic.
Mi-as
dori ca feţele noastre să arate ca şi sufletele noastre. M-am
îngrozit şi cutremurat, pentru că deja îmi imaginam cum merg
printre monştri, printre feţe deformate şi priviri goale.
La
început, când te-am cunoscut, m-ai
impresionat. M-ai fermecat prin ceea
ce credeam că eşti şi ceea ce spui.
Asta până când masca pe care o purtai a
dispărut, şi am cunoscut adevărata
ta
faţă. În acel moment, mi-am dorit să alerg, să plec cât
mai departe cu putinţă, pentru că am refuzat să cred că un om
poate să se schimbe aşa. Poate că sunt o naivă, sunt o naivă că
încă mai cred că există chipuri autentice, chipuri virgine pe
care să nu fi stat nici o mască. Poate…
Şi
totuşi… nu ştiu dacă să-mi doresc să nu mai poată avea nimeni
mască. Mi-e frică! Mi-e frică de lumea în care aş putea să
trăiesc, atunci când fiecare şi-ar purta propriul chip, şi nu o
mască. Poate că e mai bine aşa, poate că trebuie să ne bucurăm
de momentele frumoase, fie că sunt false sau nu, pentru că ne-am
putea îngrozi de ce se ascunde dincolo de mască.
Până
acum, de prea puţine ori am descoperit un om şi mai frumos decât
înainte, atunci când şi-a dat masca jos. Şi ştii de ce? Asta
pentru că în general, oamenii care au ceva de ascuns, oamenii
care nu sunt siguri pe ce spun… aceia poartă mască.
Oamenii curaţi şi cu intenţii bune, nu poartă măşti. Nu. Acei
oameni se mulţumesc cu chipurile lor. Până la urma urmei,
descoperim că la sfârşitul vieţii am întâlnit mai multe măşti
decât chipuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu