Bine ati venit!

mulţumesc ca îmi vizitaţi blogul şi că ma citiţi! Prezenţa voastră aici, în căsuţa aceasta, atât de intimă a sufletului meu, a însemnat, de multe ori, alinarea de care aveau nevoie rănile mereu deschise ale sufletului meu, încrederea care-mi lipsea pentru a mai face un pas pe acelaşi sinuos drum. Să aveţi lumină şi bucurie în noul an, să vă fie sufletele calde şi mereu îmbrăţişate de sentimente înălţătoare. Să fiţi mereu înconjuraţi de frumos şi de bunătate! Vă doresc multă sănătate! Georgeta

luni, 9 februarie 2015

Mici consideraţii despre iertare şi paliativul uitare

Am să-mi încep mica mea aserţiune vizavi de sublimul şi divinul act al “iertării” şi meschinul şi umanul act al „uitării” cu explicatia potrivit DEX a cuvântului paliativ.
Deci paliativul este ceva “care face să dispară doar temporar simptomele unei boli, fără a o vindeca. 2) fig. (despre soluţii, propuneri, măsuri etc.) Care nu rezolvă definitiv o dificultate; cu efect trecător, o soluţie care aduce o rezolvare de moment, care rezolvă provizoriu o situaţie sau efectele ei”

“ Care nu rezolvă definitiv o dificultate” cât adevăr grăit în această explicaţie, pentru că eu asa consider uitarea un paliativ lipsit de generozitate, de nobleţe sufletească care trădează sufletul mic, egoist şi până la urmă sută la sută omenesc. Da!... sută la sută omenesc, pentru ca egoismul uman ne damnează de a incapabili de a ierta, ci doar de a trece cu vederea, de a înghesui în străfundurile conştiinţei îmbâcsite de frustrări momentul ofensei, ranchiuna orgoliulul rănit, ura cumplită care cangrenează întregul spirit şi care devine la un moment dat atât de insuportabilă şi dezintegrantă psihic pentru cel ce o poartă în suflet încât se decide ca ultimă şansă de ieşire din propriu calvar, să-şi gratuleze conştiinţa “post mortem” cu clemenţa uitării. Da!..”post mortem” aţi citit bine, întrucât eu cred că atata timp cât am dat deja drumul şuvoiului de resentimente, de ură, de ranchiună, de invidie, de mânie, de supărare şi furie şi nu le-am putut domoli cum se spune în Biblie „
să nu apună soarele peste mânia voastră” în Efeseni 4-26, deja ne-am “omorât” sufletul cu păcatul neiertării, ne-am autoosândit, ne-am autopedepsit la situaţia de a însemina definitiv în sufletul nostru ura ascunsă şi nevindecată, rană care v-a sângera la orice mica zgândărire de orgoliu, şi care v-a extermina din faşă mult timp orice încercare de iertare. Am cazut pe topoganul lucios al pierderii de sine şi nu ne putem opri pâna nu cădem cu fundul de pământ când, ori ne trezim şi uităm ori sucombăm odata cu dispariţia noastră fizică şi ura ce o hrăneam în noi.
Aş vrea să fiu cît de cît coerentă în această mică propunere eseistică cu privire la tema a ierta şi a uita, si de aceea până a mă lansa în mici reflecţii psihologice vizavi de aceste sentimente, nu am putut să nu observ bizareria semantica a limbii române care pentru doua sentimente aflate la perfect antipod foloseşte cuvantul ura care pe de o parte înseamnă „a adresa cuiva o dorinţă de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acţiune etc.), a dori ceva cu o deosebită afecţiune”, dar pe de altă parte înseamnă şi “a purta în suflet un sentiment puternic, nestăpânit, de duşmănie faţă de cineva sau de ceva,
sentiment puternic de antipatie profundă (faţă de cineva sau de ceva). ◊ ~ de moarte, aversiune foarte mare. 2) Atitudine duşmănoasă; ostilitate; vrajbă”
Am spus bizarerie semantică pentru că folosirea aceluiaşi termen în contexte total antonimice, sugerează fulgurant fragilitatea şi usurinşa cu care se trece la cei doi antipozi , această muchie atât de instabilă şi aş spune genial suprinsă semasiologic de chintesenţa lexicală a limbii române:cât timp iubim iertăm uşor, dar când deja ne-am rătăcit sufletul în hăţişurile urii nu mai putem ierta, aproape că nu mai putem nici uita, deoarece ura ca şi iubirea leaga la fel de puternic cele două fiinţe, se spune că ura ca şi iubirea leagă cu lanţuri grele cele două persoane, lanţuri pentru ruperea cărora va dura ani să găsim calea.
De fapt ce este iertarea versus uitarea., cum îşi exprimă ele parametrii la nivel de psihic, emotional, atitudinal si din punctul de vedere al gesturilor nonverbale.
Dar să încep mai bine cu descrierea câtorva parametri atitudinali ai unei persoane care urăşte, care traieşte resentimente puternice:
1-începi să te gândeşti foarte mult la celălalt, la cel care te-a supărat şi dacă te gândeşti mai tot timpul tău liber este foarte grav, deja eşti virusat foarte tare, te trezeşti noaptea şi nu poţi să dormi,plângi, eşti furios.mergi la biserică şi plăteşti slujbe,te vitimizezi,te martirizezi, dar la un moment dat realizezi cât de mult de gândeşti, cât timp preţios din tipul tău de regenerare spirituală îi acorzi, şi asta te frustrează şi mai rău,dar începe să îţi placă sentimentul, lanţul acesta emoţional în care singur te-ai legat şi treptat cazi prizonierul unor astfel de veşnice gânduri şi care sunt atât de nocive încât la un moment dat devin tiparul nostru comportamental, dar nu faci nici un e fort să scapi de ele pentru că :
2-începi o campanie de denigrare a persoanei urâte,paralel cu autovictimizarea: “ câte ai fost nevoit să înghiţi, să suporţi, să treci cu vederea, nu mai poţi continua să lucrezi cu persoana, mai bine preferi să renunţi la tot, etc.”
3-în mediile comun frecventate în momentul cand te întâlnesti ai o atitudine ofensată, o privire rece şi duşmănoasă, crispată, manifestată mai ales când crezi că nu eşti văzut de persoana în cauză, dar să ferească D-zeu ce poate surprinde un aparat foto, ce săgeti otrăvite îţi pornesc din ochii care altă dată erau senini şi blânzi, sau eşti veşnic bântuit de o supărare evidentă care iţi alungeşte obrazul şi te schimonoseşte.Uneori simpla intersectare îţi declanşează un tremur fizic pe care cu greu îl poti stăpâni, sau dimpotrivă bravezi încercând să afişezi o detaşare superioară prin adoptarea unei atitutudini de ignorare ca şi cum nu ar exista prin preajmă persoana în cauză, dar care, de departe are damf de fals, pentru că de fapt tu nu îţi poţi ascunde propriul disconfort de a te întâlni şi oripilarea că mai îndrăzneşte să frecventeze aceleaşi medii cu tine, iar comportamentul civilizat pe care îl adopţi este foarte stresant şi incomod întrucât e greu de mimat.
4-cauţi să faci presiuni de tot felul de la simple aluzii pâna la şantaje explicite asupra prietenilor comuni, pentru a forţa ca aceştia să ia atitudine şi să îşi decline public opţiunea cu cine ţin şi de partea cui sunt, sperând de fapt că vei atrage către sine un val de simpatie enormă şi atitudinea grupului va converge către a ignora şi ostraciza la zidul infamiei persoana nedorită alias urâtă de tine, încât aceasta va renunţa într-un final de la sine, să mai vină în spaţii publice comune.
5-începi o campanie concurenţială, încercând să faci lucruri identice cu persoana în cauză în elanul de a-i arăta că şi tu esti capabil să gestionezi la fel de fericit o situatie, să creezi ceva, etc. Rezultatul este de fapt o clona care are valoare doar pentru tine, care ai clonat deoarece ţi-ai dovedit capacitatea de a face acelaşi lucru cu cel cu care ai intrat într-o astfel de competiţie, dar în planul devenirii generale, al evoluţiei şi creativităţii utile la nivel public, ca expresie de autodefinire personală valabilă şi de uz social general nu ai dovedit nimic, întrucat clonele sunt simple copii şi niciodată nu vor avea încărcătura creativă şi avangardistă, respectul şi aprecierea originalului, şi deci crearea unei clone este un efort inutil care nu înseamnă evoluţie ci simplă capacitate de a copia ceva, dar care într-adevar îţi dă senzaţia de putere şi victorie.
6-când frâiele autostăpânirii le-ai scăpat rău din mâini începi să utilizezi jigniri verbale care îţi scapă în mod public, calcând în picioare toată buna educaţie pe care cu multă grijă ai afişat-o ani de zile, lăsând la vedere natura ta primară, adevăratele trăiri expuse frust fără mască socială. Deja nocivitatea resentimentelor tale este foarte gravă pentru că a atins nişte dimensiuni de exprimare care merg către graniţa patologicului, şi este foarte dezintegrant pentru tine şi foarte nociv pentru imaginea ta publică.Soluţia este doar in tine, speranţa şi puterea de a-ţi tămădui sufletul stă doar în tine si nimeni nu te poate ajuta din afară, decât tu însuţi confruntându-te direct cu propria-ţi constiinţă şi cautând să-ţi recâştigi armonia pierdută.
7-La un moment am vrea să ne oprim fiindcă ajungi la concluzia că ai scăpat rău caii la vale şi nu ştii cum să îi mai stăpâneşti alias resentimentele, actele de agresivitate comportamentală faţă de celălalt . Pe de o parte am vrea să ne oprim,deoarece lucrurile au luat o amploare foarte mare şi chiar nu ne doream aşa ceva, dar nu mai putem da înapoi, întrucât deja public am exprimat o atitudine pe care nu mai avem tăria de a o renega, sau pur şi simplu ne temem pentru noi înşine de a darui iertare întrucât asta ar însemna că toate acuzaţiile aduse celuilalt pâna atunci să le anulăm, să recunoaştem public că ne-am înşelat Şi atunci se întâpla câteva lucruri
8- Nu poţi întrucât toată lumea ar afla de eroarea ta, ceea ce crezi tu că ţi-ar ştirbi imaginea publică având impresia ca vei da dovadă de neseriozitate
-tu ai fi obligat să îţi reconverteşti sentimentele asupra celuilalt adica să stergi total acuzaţiile care i le-ai adus până atunci, şi să pui în loc altele de iubire, de apreciere si stimă
9-rămâi fără arena de proiecţie a unor sentimente, cele negative, prin iertarea celuilalt.Dacă iertarea nu este autentică, de aceste sentimente negative nu scapi pentru că începi să le proiectezi în sine reconvertind ura, ranchiuna, furia, invidia, supărarea în stări de frică, de vulnerabilitate, de confuzie, de remuşcare şi ti se pare mai uşor de suportat primele stări pentru că îţi dau falsa senzaţie că nu te afecteză, doar sunt adresate celuilalt şi trăirea lor îţi mai dau artificiala impresie de forţă .
10-de asemenea dacă mai deţii un rol de lider începi o campanie pripită şi neonorantă pentru tine de a-i restrânge prerogativele celuilalt înainte de termen, de a-i suspenda unele drepturi şi proiecte, şi toate astea pentru că iţi dau pe moment edulcoranta senzaţie a unei victorii. În fapt nu îţi etalezi decât frica, tirania, teama de abilităţile celui care tu îl crezi adversarul, duşmanul tău, şi toate acestea sunt expresia a unei imagini de sine depreciate care are nevoie de reconfirmări în forţă Şi uite aşa poate să apară şi teama de a oferi iertare, pentru că te-ai obişnuit prea mult să-ţi întreţii angoasa,degringolada şi calvarul autostimulat spiritual.
11-supărarea, ofensarea apare brusc din lucruri absolut minore, de fapt cauţi nod în papură cu lumânarea de Paşti şi aproape orice ar face celălalt, ţi se pare o ofensă personală direcţionată sigur şi precis către tine, şi începi să aduni pe o tablă mentală şi să rememorezi evenimente trecute care atunci la momentul producerii lor nu le-ai dat nici o conotaţie conflictuală, sau ofensatoare, dar acum post factum le reinvesteşti cu capacităţi jignitoare suflând mai abitir în jarul ranchiunii care mai devreme sau mai târziu iţi va pârjoli sufletul tau, nu pe cel al adversarului închipuit.

Sursa: D.Sava


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu