Am
să-mi încep mica mea aserţiune vizavi de sublimul şi divinul act
al “iertării” şi meschinul şi umanul act al „uitării” cu
explicatia potrivit DEX a cuvântului paliativ.
Deci paliativul este ceva “care face să dispară doar temporar simptomele unei boli, fără a o vindeca. 2) fig. (despre soluţii, propuneri, măsuri etc.) Care nu rezolvă definitiv o dificultate; cu efect trecător, o soluţie care aduce o rezolvare de moment, care rezolvă provizoriu o situaţie sau efectele ei”
“ Care nu rezolvă definitiv o dificultate” cât adevăr grăit în această explicaţie, pentru că eu asa consider uitarea un paliativ lipsit de generozitate, de nobleţe sufletească care trădează sufletul mic, egoist şi până la urmă sută la sută omenesc. Da!... sută la sută omenesc, pentru ca egoismul uman ne damnează de a incapabili de a ierta, ci doar de a trece cu vederea, de a înghesui în străfundurile conştiinţei îmbâcsite de frustrări momentul ofensei, ranchiuna orgoliulul rănit, ura cumplită care cangrenează întregul spirit şi care devine la un moment dat atât de insuportabilă şi dezintegrantă psihic pentru cel ce o poartă în suflet încât se decide ca ultimă şansă de ieşire din propriu calvar, să-şi gratuleze conştiinţa “post mortem” cu clemenţa uitării. Da!..”post mortem” aţi citit bine, întrucât eu cred că atata timp cât am dat deja drumul şuvoiului de resentimente, de ură, de ranchiună, de invidie, de mânie, de supărare şi furie şi nu le-am putut domoli cum se spune în Biblie „să nu apună soarele peste mânia voastră” în Efeseni 4-26, deja ne-am “omorât” sufletul cu păcatul neiertării, ne-am autoosândit, ne-am autopedepsit la situaţia de a însemina definitiv în sufletul nostru ura ascunsă şi nevindecată, rană care v-a sângera la orice mica zgândărire de orgoliu, şi care v-a extermina din faşă mult timp orice încercare de iertare. Am cazut pe topoganul lucios al pierderii de sine şi nu ne putem opri pâna nu cădem cu fundul de pământ când, ori ne trezim şi uităm ori sucombăm odata cu dispariţia noastră fizică şi ura ce o hrăneam în noi.
Aş vrea să fiu cît de cît coerentă în această mică propunere eseistică cu privire la tema a ierta şi a uita, si de aceea până a mă lansa în mici reflecţii psihologice vizavi de aceste sentimente, nu am putut să nu observ bizareria semantica a limbii române care pentru doua sentimente aflate la perfect antipod foloseşte cuvantul ura care pe de o parte înseamnă „a adresa cuiva o dorinţă de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acţiune etc.), a dori ceva cu o deosebită afecţiune”, dar pe de altă parte înseamnă şi “a purta în suflet un sentiment puternic, nestăpânit, de duşmănie faţă de cineva sau de ceva,
sentiment puternic de antipatie profundă (faţă de cineva sau de ceva). ◊ ~ de moarte, aversiune foarte mare. 2) Atitudine duşmănoasă; ostilitate; vrajbă”
Am spus bizarerie semantică pentru că folosirea aceluiaşi termen în contexte total antonimice, sugerează fulgurant fragilitatea şi usurinşa cu care se trece la cei doi antipozi , această muchie atât de instabilă şi aş spune genial suprinsă semasiologic de chintesenţa lexicală a limbii române:cât timp iubim iertăm uşor, dar când deja ne-am rătăcit sufletul în hăţişurile urii nu mai putem ierta, aproape că nu mai putem nici uita, deoarece ura ca şi iubirea leaga la fel de puternic cele două fiinţe, se spune că ura ca şi iubirea leagă cu lanţuri grele cele două persoane, lanţuri pentru ruperea cărora va dura ani să găsim calea.
De fapt ce este iertarea versus uitarea., cum îşi exprimă ele parametrii la nivel de psihic, emotional, atitudinal si din punctul de vedere al gesturilor nonverbale.
Dar să încep mai bine cu descrierea câtorva parametri atitudinali ai unei persoane care urăşte, care traieşte resentimente puternice:
Deci paliativul este ceva “care face să dispară doar temporar simptomele unei boli, fără a o vindeca. 2) fig. (despre soluţii, propuneri, măsuri etc.) Care nu rezolvă definitiv o dificultate; cu efect trecător, o soluţie care aduce o rezolvare de moment, care rezolvă provizoriu o situaţie sau efectele ei”
“ Care nu rezolvă definitiv o dificultate” cât adevăr grăit în această explicaţie, pentru că eu asa consider uitarea un paliativ lipsit de generozitate, de nobleţe sufletească care trădează sufletul mic, egoist şi până la urmă sută la sută omenesc. Da!... sută la sută omenesc, pentru ca egoismul uman ne damnează de a incapabili de a ierta, ci doar de a trece cu vederea, de a înghesui în străfundurile conştiinţei îmbâcsite de frustrări momentul ofensei, ranchiuna orgoliulul rănit, ura cumplită care cangrenează întregul spirit şi care devine la un moment dat atât de insuportabilă şi dezintegrantă psihic pentru cel ce o poartă în suflet încât se decide ca ultimă şansă de ieşire din propriu calvar, să-şi gratuleze conştiinţa “post mortem” cu clemenţa uitării. Da!..”post mortem” aţi citit bine, întrucât eu cred că atata timp cât am dat deja drumul şuvoiului de resentimente, de ură, de ranchiună, de invidie, de mânie, de supărare şi furie şi nu le-am putut domoli cum se spune în Biblie „să nu apună soarele peste mânia voastră” în Efeseni 4-26, deja ne-am “omorât” sufletul cu păcatul neiertării, ne-am autoosândit, ne-am autopedepsit la situaţia de a însemina definitiv în sufletul nostru ura ascunsă şi nevindecată, rană care v-a sângera la orice mica zgândărire de orgoliu, şi care v-a extermina din faşă mult timp orice încercare de iertare. Am cazut pe topoganul lucios al pierderii de sine şi nu ne putem opri pâna nu cădem cu fundul de pământ când, ori ne trezim şi uităm ori sucombăm odata cu dispariţia noastră fizică şi ura ce o hrăneam în noi.
Aş vrea să fiu cît de cît coerentă în această mică propunere eseistică cu privire la tema a ierta şi a uita, si de aceea până a mă lansa în mici reflecţii psihologice vizavi de aceste sentimente, nu am putut să nu observ bizareria semantica a limbii române care pentru doua sentimente aflate la perfect antipod foloseşte cuvantul ura care pe de o parte înseamnă „a adresa cuiva o dorinţă de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acţiune etc.), a dori ceva cu o deosebită afecţiune”, dar pe de altă parte înseamnă şi “a purta în suflet un sentiment puternic, nestăpânit, de duşmănie faţă de cineva sau de ceva,
sentiment puternic de antipatie profundă (faţă de cineva sau de ceva). ◊ ~ de moarte, aversiune foarte mare. 2) Atitudine duşmănoasă; ostilitate; vrajbă”
Am spus bizarerie semantică pentru că folosirea aceluiaşi termen în contexte total antonimice, sugerează fulgurant fragilitatea şi usurinşa cu care se trece la cei doi antipozi , această muchie atât de instabilă şi aş spune genial suprinsă semasiologic de chintesenţa lexicală a limbii române:cât timp iubim iertăm uşor, dar când deja ne-am rătăcit sufletul în hăţişurile urii nu mai putem ierta, aproape că nu mai putem nici uita, deoarece ura ca şi iubirea leaga la fel de puternic cele două fiinţe, se spune că ura ca şi iubirea leagă cu lanţuri grele cele două persoane, lanţuri pentru ruperea cărora va dura ani să găsim calea.
De fapt ce este iertarea versus uitarea., cum îşi exprimă ele parametrii la nivel de psihic, emotional, atitudinal si din punctul de vedere al gesturilor nonverbale.
Dar să încep mai bine cu descrierea câtorva parametri atitudinali ai unei persoane care urăşte, care traieşte resentimente puternice:
1-începi
să te gândeşti foarte mult la celălalt, la cel care te-a
supărat şi
dacă te gândeşti mai tot timpul tău liber este foarte grav, deja
eşti virusat foarte tare, te trezeşti noaptea şi nu poţi să
dormi,plângi, eşti furios.mergi la biserică şi plăteşti
slujbe,te vitimizezi,te martirizezi, dar la un moment dat realizezi
cât de mult de gândeşti, cât timp preţios din tipul tău de
regenerare spirituală îi acorzi, şi asta te frustrează şi mai
rău,dar începe să îţi placă sentimentul, lanţul acesta
emoţional în care singur te-ai legat şi treptat cazi prizonierul
unor astfel de veşnice gânduri şi care sunt atât de nocive încât
la un moment dat devin tiparul nostru comportamental, dar nu faci
nici un e fort să scapi de ele pentru că :
2-începi
o campanie de denigrare a persoanei urâte,paralel cu
autovictimizarea: “
câte ai fost nevoit să înghiţi, să suporţi, să treci cu
vederea, nu mai poţi continua să lucrezi cu persoana, mai bine
preferi să renunţi la tot, etc.”
3-în
mediile comun frecventate în momentul cand te întâlnesti ai o
atitudine ofensată, o
privire rece şi duşmănoasă, crispată, manifestată mai ales când
crezi că nu eşti văzut de persoana în cauză, dar să ferească
D-zeu ce poate surprinde un aparat foto, ce săgeti otrăvite îţi
pornesc din ochii care altă dată erau senini şi blânzi, sau eşti
veşnic bântuit de o supărare evidentă care iţi alungeşte
obrazul şi te schimonoseşte.Uneori simpla intersectare îţi
declanşează un tremur fizic pe care cu greu îl poti stăpâni, sau
dimpotrivă bravezi încercând să afişezi o detaşare superioară
prin adoptarea unei atitutudini de ignorare ca şi cum nu ar exista
prin preajmă persoana în cauză, dar care, de departe are damf de
fals, pentru că de fapt tu nu îţi poţi ascunde propriul
disconfort de a te întâlni şi oripilarea că mai îndrăzneşte să
frecventeze aceleaşi medii cu tine, iar comportamentul civilizat pe
care îl adopţi este foarte stresant şi incomod întrucât e greu
de mimat.
4-cauţi
să faci presiuni de tot felul de la simple aluzii pâna la şantaje
explicite asupra prietenilor comuni,
pentru a forţa ca aceştia să ia atitudine şi să îşi decline
public opţiunea cu cine ţin şi de partea cui sunt, sperând de
fapt că vei atrage către sine un val de simpatie enormă şi
atitudinea grupului va converge către a ignora şi ostraciza la
zidul infamiei persoana nedorită alias urâtă de tine, încât
aceasta va renunţa într-un final de la sine, să mai vină în
spaţii publice comune.
5-începi
o campanie concurenţială, încercând să faci lucruri identice cu
persoana în cauză în
elanul de a-i arăta că şi tu esti capabil să gestionezi la fel de
fericit o situatie, să creezi ceva, etc. Rezultatul este de fapt o
clona care are valoare doar pentru tine, care ai clonat deoarece
ţi-ai dovedit capacitatea de a face acelaşi lucru cu cel cu care ai
intrat într-o astfel de competiţie, dar în planul devenirii
generale, al evoluţiei şi creativităţii utile la nivel public, ca
expresie de autodefinire personală valabilă şi de uz social
general nu ai dovedit nimic, întrucat clonele sunt simple copii şi
niciodată nu vor avea încărcătura creativă şi avangardistă,
respectul şi aprecierea originalului, şi deci crearea unei clone
este un efort inutil care nu înseamnă evoluţie ci simplă
capacitate de a copia ceva, dar care într-adevar îţi dă senzaţia
de putere şi victorie.
6-când
frâiele autostăpânirii le-ai scăpat rău din mâini începi să
utilizezi jigniri verbale care îţi scapă în mod public, calcând
în picioare toată buna educaţie pe care cu multă grijă ai
afişat-o ani de zile, lăsând la vedere natura ta primară,
adevăratele trăiri expuse frust fără mască socială. Deja
nocivitatea resentimentelor tale este foarte gravă pentru că a
atins nişte dimensiuni de exprimare care merg către graniţa
patologicului, şi este foarte dezintegrant pentru tine şi foarte
nociv pentru imaginea ta publică.Soluţia este doar in tine,
speranţa şi puterea de a-ţi tămădui sufletul stă doar în tine
si nimeni nu te poate ajuta din afară, decât tu însuţi
confruntându-te direct cu propria-ţi constiinţă şi cautând
să-ţi recâştigi armonia pierdută.
7-La
un moment am vrea să ne oprim fiindcă
ajungi la concluzia că ai scăpat rău caii la vale şi nu ştii cum
să îi mai stăpâneşti alias resentimentele, actele de
agresivitate comportamentală faţă de celălalt . Pe de o parte am
vrea să ne oprim,deoarece lucrurile au luat o amploare foarte mare
şi chiar nu ne doream aşa ceva, dar nu mai putem da înapoi,
întrucât deja public am exprimat o atitudine pe care nu mai avem
tăria de a o renega, sau pur şi simplu ne temem pentru noi înşine
de a darui iertare întrucât asta ar însemna că toate acuzaţiile
aduse celuilalt pâna atunci să le anulăm, să recunoaştem public
că ne-am înşelat Şi atunci se întâpla câteva lucruri
8-
Nu poţi întrucât toată lumea ar afla de eroarea ta, ceea
ce crezi tu că ţi-ar ştirbi imaginea publică având impresia ca
vei da dovadă de neseriozitate
-tu ai fi obligat să îţi reconverteşti sentimentele asupra celuilalt adica să stergi total acuzaţiile care i le-ai adus până atunci, şi să pui în loc altele de iubire, de apreciere si stimă
-tu ai fi obligat să îţi reconverteşti sentimentele asupra celuilalt adica să stergi total acuzaţiile care i le-ai adus până atunci, şi să pui în loc altele de iubire, de apreciere si stimă
9-rămâi
fără arena de proiecţie a unor sentimente,
cele negative, prin iertarea celuilalt.Dacă iertarea nu este
autentică, de aceste sentimente negative nu scapi pentru că începi
să le proiectezi în sine reconvertind ura, ranchiuna, furia,
invidia, supărarea în stări de frică, de vulnerabilitate, de
confuzie, de remuşcare şi ti se pare mai uşor de suportat primele
stări pentru că îţi dau falsa senzaţie că nu te afecteză, doar
sunt adresate celuilalt şi trăirea lor îţi mai dau artificiala
impresie de forţă .
10-de
asemenea dacă mai deţii un rol de lider începi o campanie pripită
şi neonorantă pentru tine de a-i restrânge prerogativele celuilalt
înainte de termen,
de a-i suspenda unele drepturi şi proiecte, şi toate astea pentru
că iţi dau pe moment edulcoranta senzaţie a unei victorii. În
fapt nu îţi etalezi decât frica, tirania, teama de abilităţile
celui care tu îl crezi adversarul, duşmanul tău, şi toate acestea
sunt expresia a unei imagini de sine depreciate care are nevoie de
reconfirmări în forţă Şi uite aşa poate să apară şi teama de
a oferi iertare, pentru că te-ai obişnuit prea mult să-ţi
întreţii angoasa,degringolada şi calvarul autostimulat spiritual.
11-supărarea,
ofensarea apare brusc din lucruri absolut minore, de
fapt cauţi nod în papură cu lumânarea de Paşti şi aproape orice
ar face celălalt, ţi se pare o ofensă personală direcţionată
sigur şi precis către tine, şi începi să aduni pe o tablă
mentală şi să rememorezi evenimente trecute care atunci la
momentul producerii lor nu le-ai dat nici o conotaţie conflictuală,
sau ofensatoare, dar acum post factum le reinvesteşti cu capacităţi
jignitoare suflând mai abitir în jarul ranchiunii care mai devreme
sau mai târziu iţi va pârjoli sufletul tau, nu pe cel al
adversarului închipuit.
Sursa: D.Sava
Sursa: D.Sava
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu