Soțul meu are o amantă. Știu. Simt cu întreagă ființa mea.
Am stomacul în gât. Am fost atât de sigură, prea sigură pe mine
și pe sentimentele lui…
Nu știu când și cum, dar am pierdut primul loc din inima lui. Sunt derutată. Mi se părea atât de firesc să am dragostea lui.
Cam de o lună e închis în sine, cu gândurile lui. Ochii îi ard și a slăbit. E tot timpul preocupat. Când îmi vorbește se uită prin mine. Privirea, atât de caldă înainte, acum e perdea groasă de răceală, străină. Îl văd cum stă visător, cu gândul în altă parte. Tonul vocii e altul. I-a murit interesul pentru mine, femeia lui
Într-o zi am intrat în camera unde el vorbea la telefon. A închis brusc, ca și cum l-aș fi surprins făcând ceva rău. Mi-a spus repede, fără să-l întreb, că vorbea cu un coleg. Dar era clar că minte.
Eu… îl doresc. Cu dragoste și disperare. E omul meu drag. Frica de a-l pierde a reactivat sentimente care hibernau în iarna sufletului meu.
Încerc să-l recâștig cu mici trucuri feminine. Dar nu le vede și mă simt îngrozitor de umilită.
Înainte era gelos. Încerc și pedala asta, dar nu mai funcționează. Nu-l interesează.
Mereu am afirmat că într-o situație de genul acesta aș pleca fără să mă uit în urmă. E ușor să zici, când nu e vorba despre tine. Stomacul mi-e în gât. Am slăbit în ultimele săptămâni, mai tare decât după orice dietă. Și, pentru prima dată în viață, nu știu cum să procedez. Când, unde și ce s-a rupt? Am fost atât de sigură pe sentimentele lui, pe puterea mea asupra lui…
Nu-mi aude tăcerile, el, care observa orice inflexiune a vocii mele, orice mic detaliu. E distrat. Cu ochii arzând, cu gândurile aiurea. Mi-e dor de căldura lui, de care acum se bucură o alta.
Aseară, după ce s-a dus la culcare, am intrat cumva în adresa lui de e-mail. În drafts era un e-mail început, adresat mie. L-am deschis cu degetele tremurânde:
„Iubito! Mi-e atât de greu! Iubita mea nebună, sufletul meu pereche. Cum să-ți spun că plec? Am alungat răul din prejma ta întotdeauna. Dar ce să fac azi, când răul e în mine? Azi am primit rezultatul biopsiei făcută acum patru săptămâni. Iartă-mă că ți-am ascuns, noi ne-am spus întotdeauna totul. Dar am sperat că e o falsă alarmă. De ce să te îngrijorez și pe tine? Dar, vezi tu? Boala…”
Nu știu când și cum, dar am pierdut primul loc din inima lui. Sunt derutată. Mi se părea atât de firesc să am dragostea lui.
Cam de o lună e închis în sine, cu gândurile lui. Ochii îi ard și a slăbit. E tot timpul preocupat. Când îmi vorbește se uită prin mine. Privirea, atât de caldă înainte, acum e perdea groasă de răceală, străină. Îl văd cum stă visător, cu gândul în altă parte. Tonul vocii e altul. I-a murit interesul pentru mine, femeia lui
Într-o zi am intrat în camera unde el vorbea la telefon. A închis brusc, ca și cum l-aș fi surprins făcând ceva rău. Mi-a spus repede, fără să-l întreb, că vorbea cu un coleg. Dar era clar că minte.
Eu… îl doresc. Cu dragoste și disperare. E omul meu drag. Frica de a-l pierde a reactivat sentimente care hibernau în iarna sufletului meu.
Încerc să-l recâștig cu mici trucuri feminine. Dar nu le vede și mă simt îngrozitor de umilită.
Înainte era gelos. Încerc și pedala asta, dar nu mai funcționează. Nu-l interesează.
Mereu am afirmat că într-o situație de genul acesta aș pleca fără să mă uit în urmă. E ușor să zici, când nu e vorba despre tine. Stomacul mi-e în gât. Am slăbit în ultimele săptămâni, mai tare decât după orice dietă. Și, pentru prima dată în viață, nu știu cum să procedez. Când, unde și ce s-a rupt? Am fost atât de sigură pe sentimentele lui, pe puterea mea asupra lui…
Nu-mi aude tăcerile, el, care observa orice inflexiune a vocii mele, orice mic detaliu. E distrat. Cu ochii arzând, cu gândurile aiurea. Mi-e dor de căldura lui, de care acum se bucură o alta.
Aseară, după ce s-a dus la culcare, am intrat cumva în adresa lui de e-mail. În drafts era un e-mail început, adresat mie. L-am deschis cu degetele tremurânde:
„Iubito! Mi-e atât de greu! Iubita mea nebună, sufletul meu pereche. Cum să-ți spun că plec? Am alungat răul din prejma ta întotdeauna. Dar ce să fac azi, când răul e în mine? Azi am primit rezultatul biopsiei făcută acum patru săptămâni. Iartă-mă că ți-am ascuns, noi ne-am spus întotdeauna totul. Dar am sperat că e o falsă alarmă. De ce să te îngrijorez și pe tine? Dar, vezi tu? Boala…”
