Bine ati venit!

Vă mulţumesc ca îmi vizitaţi blogul şi că ma citiţi! Prezenţa voastră aici, în căsuţa aceasta, atât de intimă a sufletului meu, a însemnat, de multe ori, alinarea de care aveau nevoie rănile mereu deschise ale sufletului meu, încrederea care-mi lipsea pentru a mai face un pas pe acelaşi sinuos drum. Să aveţi lumină şi bucurie în noul an, să vă fie sufletele calde şi mereu îmbrăţişate de sentimente înălţătoare. Să fiţi mereu înconjuraţi de frumos şi de bunătate! Vă doresc multă sănătate! Georgeta

luni, 9 februarie 2015

Boala inimilor zdrobite




Boala inimilor zdrobite 









Nu numai tigarile si friptura de porc uzeaza motorul vietii. Treptat, specialistii descopera cu uimire ce legaturi stranse exista intre universul nostru afectiv si sanatatea inimii. O noua disciplina medicala, psihocardiologia, cerceteaza cand si in ce fel frica, furia si tristetea ne ameninta viata

O Piatra pe inima

N-a fumat niciodata. Merge regulat la inot. Valorile colesterolului sunt in ordine, tensiunea putin sub limita normala. Corina Popa (numele e schimbat) e un model de persoana sanatoasa. In pericol sunt altii, credea ea: fumatorii, supraponderalii, hipertensivii sau bolnavii de diabet. Dar in vara anului 2007... Corina se prabuseste la ea in casa, cu dureri puternice in piept, in bratul stang si in maxilar. Vomita. Fiica ei cheama salvarea: se pare ca e vorba de un infarct. La spital, medicii nu-si cred ochilor. Cand examineaza cu cateterul vasele coronariene, cautand portiuni ingustate sau obturari care in mod normal constituie cauza unui infarct, nu gasesc nimic. Tinand seama de varsta pacientei, 69 de ani, vasele de sange sunt ireprosabile. Largi ca niste tevi abia iesite din fabricatie. Abia dupa o ecografie, care pune in evidenta o deformare neobisnuita a inimii, medicii reusesc sa ajunga la o concluzie: Corina Popa sufera de asa-numitul "sindrom al inimii zdrobite". "Din fericire", explica ei, "boala nu reprezinta un pericol pentru viata pacientului, insa primele simptome sunt identice cu ale infarctului. Cauza sunt hormonii stresului, ce paralizeaza pentru un scurt interval de timp muschiul inimii."
Din discutiile cu pacienta, reiese ca inainte de incident, ea se afla la capatul puterilor. Cu un an si jumatate in urma, sotul ei murise de cancer pulmonar, dupa 45 de ani de casnicie. Corina il ingrijise zi si noapte, fara sa se crute, iar dupa moartea lui, avusese luni intregi atacuri de panica. Pierderea tovarasului de viata o imbolnavise - ii zdrobise inima.
Exista cateva expresii populare foarte plastice, care descriu o asemenea situatie. Se spune: "Am o piatra pe inima" sau "Mi s-a oprit inima de frica" ori, ca in cazul nostru: "Asta mi-a zdrobit inima". Intre timp, medicii au aflat cat adevar ascund aceste zicale.

Sufletul ucigas

Durerile sufletesti pot omori inima


Organul situat dedesubtul sternului a fost considerat multa vreme un exemplu de mecanism robust: o pompa de marimea unui pumn, care se contracta de aproximativ 100.000 de ori pe zi, lasand sa treaca prin ea cam 7000 litri de sange - volumul unei cazi de baie, inmultit cu 46. O pompa ce functioneaza in general fara necesitati de intretinere, timp de mai multe decenii, cu conditia ca tevile ei de alimentare sa nu se infunde, datorita unor influente genetice sau unui mod de viata nesanatos - intelegand prin asta fumatul, alimentatia bogata in grasimi animale, sedentarismul. Acum cativa ani, cand primii medici si psihologi si-au pus intrebarea daca nu cumva suferintele psihice "ataca inima" literalmente, ei au fost intampinati cu zambete ingaduitoare. Insa de atunci si pana astazi, psihocardiologia, disciplina medicala specializata in efectele patologice produse de stresul psiho-social asupra inimii, a prins contur si a castigat teren. Au iesit de sub tipar manuale voluminoase. Iar in tot mai multe spitale din Occident, lucreaza mana in mana cardiologi, specialisti in psihosomatica si psihologi.
Aceasta noua orientare medicala are la baza constatarea ca durerile sufletului au suficienta putere pentru a provoca o paralizie a unor portiuni din miocard.
Boala inimilor zdrobite
Enervarile la serviciu dubleaza riscul de infarct

Boala a fost numita "sindromul inimii zdrobite" si, din nefericire, ea duce adesea la declansarea unui infarct cu posibile urmari fatale. Iar lista sentimentelor nocive este lunga: furia, nervii nestapaniti, frica, tristetea si mania presupun riscuri de care nu suntem constienti, la fel ca si epuizarea, descurajarea si depresia.
Unii sunt afectati indata dupa un eveniment traumatizant: dupa o catastrofa naturala cum ar fi un cutremur, dupa un atac terorist, dupa ce au primit vestea mortii unei persoane apropiate, dupa un accident. Altii, cum este Corina Popa, sufera de o perioada indelungata, pentru ca la un moment dat sa se prabuseasca, fara sa poata fi identificata o cauza imediata. Insa cel mai adesea se constata o suprapunere a ambelor variante. "Tipica este combinatia celor doua forme de solicitare - cronica si acuta", afirma specialistii. "Deja cu luni de zile inainte de infarctul propriu-zis, pacientii se simt extrem de obositi, extenuati si lipsiti de energie. Ingrijorati de starea lor, multi se prezinta la medic. Daca apoi se adauga si o enervare brusca, infarctul se produce instantaneu."
Ce se petrece acolo, sub piele, muschi si coaste? Cum se ajunge de la stari de spirit la obturari ale vaselor de sange? Cum paralizeaza sufletul inima? Pana in prezent, cercetatorii n-au elucidat toate detaliile acestor procese primejdioase, insa esenta lor este mai presus de orice dubiu: cand tristetea, starile conflictuale, frustrarea sau melancolia dureaza saptamani si luni, ele nu mai inseamna pentru organism decat un singur lucru - stres si anume in varianta sa nesanatoasa, cronica: sindromul inimilor zdrobite. Efectul lui nu este totdeauna mortal.
Unii dintre cei loviti isi revin. In schimb, altii au mai mult ghinion: la ei stresul forteaza indesirea batailor inimii si totodata deteriorarea vaselor. Acestea devin mai rigide si se ingusteaza, acoperindu-se cu depuneri ce pot impiedica circulatia normala a sangelui. Ori se fisureaza si formeaza cheaguri - un risc cu atat mai crescut, cu cat sangele pacientului respectiv tinde sa se coaguleze mai rapid. In punctul acesta, pericolul de infarct e major.

Lipsa aprecierii

In cazul lui Valentin Abrudan, factorul declansator al infarctului a fost o cearta cu seful. Barbatul lucra ca indrumator pentru persoanele cu handicap. "La serviciu ma aflam intr-o agitatie permanenta, nu-mi permiteam nici o clipa de odihna", povesteste el. "Treptele in institutie le urcam si le coboram cate trei odata, aveam mereu sentimentul ca nu-mi fac munca indeajuns de repede." Apoi a aparut o colega noua, care a inceput sa-l sicaneze sistematic. In cele din urma, a sosit si ziua cand seful i-a spus in fata ca vrea sa scape de el - dupa mai mult de zece ani. Abrudan a facut infarctul la sase ore dupa acea discutie, seara in pat. Abia implinise 40 de ani. Dusese intotdeauna o viata sanatoasa, era vegetarian si practica regulat joggingul, nu avea obiceiul sa fumeze si consuma foarte rar alcool. In acelasi timp insa, traia neincetat sub tensiune. Iar in final, fusese supus unui ultim soc. Statisticile medicale atesta fara putinta de tagada faptul ca relatiile dificile la locul de munca obosesc inima. Enervarile permanente la serviciu dubleaza riscul de infarct la persoane initial sanatoase.
Al doilea punct sensibil in atmosfera zilnica de la lucru este lipsa de apreciere: oamenii dau ce au mai bun in ei in profesie si nu se simt recompensati pentru aceasta. Recompensarea insuficienta poate imbraca forme diferite: salariu modest, statut inferior, lipsa unor sanse de promovare, nesiguranta locului de munca, un sef coleric sau colegi agresivi. Printre exemplele tipice se numara, de pilda, medicii secundari, care presteaza o munca de raspundere, sunt prost platiti si nici n-au vreun cuvant de spus in cadrul ierarhiilor rigide din spitale. Sau mamele active profesional, care se istovesc pe doua fronturi, fiind nemilos criticate pretutindeni. Sau cei cu vocatia daruirii, care isi cheltuiesc energia pentru altii, fara nici un fel de recunostinta.

Dar si cine nu lucreaza poate trai in conditii de stres cronic. Sa fii somer si sa primesti zilnic cate un nou refuz la o cerere de angajare, sa porti un razboi conjugal ori sa-ti ingrijesti mama bolnava de Alzheimer - asemenea lucruri macina sufletul, la fel ca suprasolicitarea si subaprecierea de la serviciu. E o schema care se repeta la infinit: munca peste puteri, pentru a plati ratele la casa si datoriile. La un moment dat, cand randamentul scade, visul se spulbera, statutul social e compromis, relatia cu partenerul se uzeaza din pricina problemelor. Apoi, pe neasteptate, catastrofa: infarct.
Nu oricine munceste din greu sau are de depasit o serie de probleme personale se confrunta cu acelasi grad de risc. Vulnerabilitatea la stres depinde pe de-o parte de factorii genetici, iar pe de alta, de experienta acumulata si atitudinile dobandite. Ce exigenta avem fata de noi insine? In ce masura suntem obsedati de performanta? Ce importanta acordam situatiilor critice? Le putem gestiona? Pentru unii, o cearta cu nevasta ori toanele sefului reprezinta doar o solicitare nervoasa in plus, pe cand altii se distrug din cauza lor.

Deschideti-va sufletul! Emotiile. Emotiile negative pot fi fatale


"Sindromul inimii zdrobite" aduce adesea la declansarea unui infarct
Este un fapt dovedit ca oamenii care suporta un stres emotional cronic percep altfel lumea inconjuratoare, iar acesta e inceputul unui cerc vicios: la ei pragul de "alarma" a coborat sub limita normala, creierul lor este mai atent si mai receptiv la stimulii exteriori. Au deseori reactii de spaima ori emotie, organismul lor se comporta in fata unor situatii banale, cotidiene, ca si cum ar fi unele de extrema urgenta. E vorba de oameni care n-au posibilitatea sa discute cu cineva despre emotiile lor negative. Ei nu se elibereaza de aceste sentimente, ci le retin si le refuleaza. Cu consecinte fatale pentru sanatatea inimii.

Boala inimilor zdrobite
Visati cu ochii deschisi

Foarte aproape de marginea prapastiei se afla persoanele caracterizate printr-o tristete patologica: depresivii au un risc de infarct de doua ori mai mare, comparativ cu semenii lor mai deschisi si exuberanti. Depresia constituie un stres permanent pentru organism. Un depresiv se gaseste continuu intr-o stare de tensiune distructiva, care modifica intregul metabolism. Din perspectiva unui posibil infarct, depresia nu este cu nimic mai prejos decat factorii fizici de risc cunoscuti, ca fumatul ori hipertensiunea arteriala. "Depresivii trebuie sa invete treptat ca pot avea din nou incredere in propriul lor corp", spun medicii. De pilda, prin psihoterapie, tehnici de relaxare sau programe echilibrate de sport.
Revizuirea modului de gandire, schimbarea atitudinii, relaxarea - pentru aceasta, cei mai multi necesita ajutorul unui profesionist. Dar multe victime ale stresului merg pe aceasta cale numai dupa ce pompa sistemului lor circulator a cedat. Desi ar putea lua masuri cu mult inainte de colaps: cine nu-si poate depasi tristetea, cine se teme ca va deveni depresiv ar trebui neaparat sa aiba o discutie sincera cu medicul sau de familie, ori sa se adreseze unui psihiatru sau psiholog. Daca problema nu e inca presanta, destule se pot rezolva si cu pasi mici. Concret, aceasta inseamna: fragmentati-va programul de munca cu pauze, mergeti la fereastra, priviti afara si visati cu ochii deschisi. Cand va simtiti la stramtoare, calmati-va deliberat cu ajutorul respiratiei sau vizualizati imagini ce va inspira liniste, pentru a va distanta emotional de situatia care va streseaza.

Pompa cu functionare non-stop

Fara ca noi sa fim constienti de asta, inima noastra isi face datoria neintrerupt, zi si noapte. Invatam s-o pretuim abia cand se defecteaza.
Marimea
Inima este cat pumnul stapanului ei.
Greutatea
* La un adult: 300-350 grame.
Pulsul in stare de repaos


(batai pe minut)

* Adult: 60-80
* Nou-nascut: 140
* Maratonist: 35

Numarul batailor de inima la un adult

* In cursul unei zile: 100.000
* In 70 de ani de viata: circa 3 miliarde.

Inceputul

Din a patra saptamana de sarcina, inima embrionului incepe sa pulseze in abdomenul mamei.

Capacitatea de transport

* Pe zi: 7000 litri de sange (de 46 de ori volumul unei cazi de baie).
* In 70 de ani de viata: 178 milioane litri de sange.

Oprirea

Inima inceteaza sa bata abia la trei pana la cinci minute dupa ce omul si-a dat ultima suflare. Daca inima se opreste prima, dureaza doar 30-60 secunde pana cand dispare si respiratia.

Infarctul

Din numarul total de infarcturi, aproape o treime conduc la un deznodamant fatal. Majoritatea au loc in orele diminetii.

Fa testul '6 in 1'

Testul '6 in 1' este un test complex, extraordinar de usor de efectuat si (incredibil de) veridic. Este totodata un test indraznet, creativ si mai mult decat provocator. Testul '6 in 1' iti poate dezvaluie in doar cinci minute adevarul despre cine esti si cum iubesti, dar si despre cel pe care il iubesti.

Marele test al celor cinci miniteste sau Testul '6 in 1', dupa cum este cunoscut in campul testelor psihologice, are in vedere si personalitatea ta prin prisma relatiilor cu persoanele dragi din viata ta, dar si prin prisma lucrurilor care te fac fericita.

Testul nr. 1 – Testul Celui de al Treilea Ochi

Daca ti s-ar da darul de a avea cel de-al treilea ochi, unde ai dori sa fie plasat?
1. Cap.
2. Inima.
3. Spate.
4. Mana.

Testul nr. 2 – Testul Scaunului
Vrei sa te asezi la o masa imprejurul careia se afla mai multe modele de scaune. Ce fel de scaun preferi?
1. Invelit de material.
2. Acoperit de piele.
3. Din lemn.
4. Cu perna incorporata.
5. Cu masaj.

Testul nr. 3 – Testul 1950
1950… Care este primul gand care iti trece prin cap in momentul in care ai vazut acest numar?
1. Reprezinta un an.
2. Este un numar de telefon.
3. Reprezinta o suma de bani.
4. Este combinatia de cod dintr-un vestiar sau seif.

Testul nr. 4 – Testul Pesterii
Iti doresti sa vizitezi o pestera si decizi sa o explorezi de la un capat la altul, facand un tur complet al ei. Cum ai prefera sa fie pestera respectiva?
1. Sa aiba o intrare ingusta, insa o iesire larga si cuprinzatoare.
2. Sa aiba acelasi spatiu la intrare si la iesire.
3. Sa aiba o intrare larga si cuprinzatoare, insa o iesire ingusta.

Testul Nr. 5 – Testul Elefantului Zambaret
Imagineaza-ti ca te duci la gradina zoologica si te afli in fata unui elefant. Elefantul zambeste. De ce crezi ca zambeste?
1. Este fericit ca se afla in spatiu deschis dupa o perioada indelungata in care a stat intr-o boxa acoperita.
2. Probabil ca si-a facut un nou prieten la zoo.
3. Probabil se gandeste la ceva amuzant.
4. Elefantii nu zambesc.

Testul Nr. 6 - Testul Plantei
Te trezesti de dimineata si observi cu uimire ca in gradina ta a rasarit o noua planta. Care este primul tau gand?
1. Ce bine imi pare. As vrea sa creasca cat mai repede.
2. Sa fiu atenta data viitoare cand ma duc in gradina. Nu cumva sa calc pe ea.
3. Ooo! Oare o sa faca flori?
4. Multumesc, Doamne. Multe multumiri pentru ca a crescut.

REZULTATELE SI INTERPRETARILE TESTULUI


Testul Nr. 1 - Testul Celui de al Treilea Ochi
Testul 1 dezvaluie atitudinea ta fata de iubire si relatii…
1. Esti o persoana cerebrala care prefera sa cunoasca inainte sa iubeasca. Vezi iubirea in ansamblul ei si iti place sa-i judeci fiecare pas. Cantaresti bine fiecare pas al tau, fiecare pas al partenerului si intuiesti fiecare etapa care iti poate duce relatia acolo unde trebuie.
2. Esti o persoana emotionala care isi doreste mai mult decat orice sa iubeasca si sa-si gaseasca sensul existentei printr-o iubire unica, speciala. Iti este teama de dezamagire sau ca asteptarile sa nu-ti fie inselate, insa esti sigura ca iubirea respectiva iti este rezervata. Ai rabdare sa astepti acea iubire, iar atunci cand o gasesti, ai putere si energie pentru a o pastra intacta.
3. Nu te indragostesti usor si de obicei iti ia destul de mult timp sa ajungi sa iubesti cu adevarat. Iubesti in timp si depui eforturi energetice si emotionale considerabile. Atunci cand iubesti insa, o faci din toata inima si cu inima deschisa. Cel pe care il iubesti poate avea incredere ca iubirea ta va fi pe viata.
4. Pentru tine, iubirea sta in mainile tale si este o traire speciala ce implica atat inima, cat si creierul. Consideri a iubi inseamna a construi, a te implica, a munci pentru a face ca lucrurile sa mearga.

Testul Nr. 2 - Testul Scaunului
Testul 2 dezvaluie atitudinea ta fata de partenerul de viata…
1. Daca ai ales scaunul invelit cu panza: Esti extrem de atasata de prezenta partenerului. Ai nevoie sa stii ca partenerul tau este langa tine intotdeauna, indiferent de situatie, circumstante sau locul in care te afli.
2. Daca ai ales scaunul acoperit cu piele: Iti doresti ca partenerul sa aiba o atitudine mai deschisa fata de tine si sa existe o conexiune mai stransa intre voi. Vrei sa te lase sa-l descoperi mai mult, sa te lase sa patrunzi mai mult in mintea si inima sa, in gandurile sale. Vrei sa se deschida in fata ta.
3. Daca ai ales scaunul de lemn: Tii foarte mult la aspectele sociale, la imaginea ta si a partenerului tau si la manierele voastre in societate si doresti sa iti faci partenerul atent asupra acestor lucruri. Iti doresti ca partenerul tau sa fie mai atent la comportamentul sau fata de tine, dar si fata de ceilalti.
4. Daca ai ales scaunul cu perna inclusa: Iti doresti o relatie confortabila si armonioasa si ca partenerul tau sa fie o persoana calma si maleabila, alaturi de care sa poti gasi linistea.
5. Daca ai ales scaunul cu masaj: Iti doresti o relatie in care sa primesti de toate, multe, cat mai multe, iar partenerul tau sa fie dispus sa faca orice pentru tine. Uneori insa, oferi mai putin decat ceea ce ti-ai dori sa primesti.

Testul Nr. 3 - Testul 1950
Testul 3 dezvaluie aspectul care te atrage cel mai mult la partenerul tau…
1. Iti iubesti partenerul pentru mintea si intelectul sau.
2. Ceea ce te-a atras si te atrage cel mai mult la partenerul tau este personalitatea. Consideri ca personalitatea este punctul forte al unui barbat.
3. Iti doresti alaturi un partener care sa iti ofere siguranta, atat emotionala, cat si materiala.
4. Gasesti ca partenerul tau este o persoana atragatoare, cu mult sex-appeal. In general, iti plac persoanele atragatoare, interesante, al caror fizic si trasaturi exprima un ceva.

Testul Nr. 4 - Testul Pesterii
Testul 4 este relevant pentru atitudinea ta fata de bani si modalitatea in care ii cheltui...
1. Nu cunosti ce inseamna cumpatarea si nici simtul masurii atunci cand cheltui bani. Pentru tine sunt un mijloc de a-ti procura lucrurile de care ai nevoie si la care visezi. Ai tendinta de a cheltui mai multi bani decat castigi.
2. Reusesti sa gasesti un echilibru intre ‘a castiga’ si ‘a cheltui’ si sa te bucuri de micile placeri materiale ale vietii fara riscul de a ramane fara bani.
3. Ai simtul banilor si ai noroc de ei. Fie muncesti din rasputeri pentru ei, fie stii cum sa-i faci. Fiindca te temi insa de zile negre, ai tendinta de a cheltui prea putin comparativ cu resursele pe care le detii.

Testul Nr. 5 - Testul Elefantului Zambaret
Testul 5 dezvaluie ceea ce te face cea mai fericita…
1. Esti cea mai fericita atunci cand te simti libera si inconjurata de prieteni care te accepta asa cum esti.
2. Esti cea mai fericita atunci cand ai alaturi de tine o persoana care iti este draga si pe care o placi si care este la randul sau fericita.
3. Esti cea mai fericita atunci esti stapana asupra situatiilor si poti sa te amuzi pe seama lor.
4. Esti cea mai fericita cand iti amintesti ca viata e frumoasa si nu uiti sa razi si sa te bucuri de ceea ce iti ofera.

Testul Nr. 6 - Testul Plantei
Testul 6 iti indica atitudinea fata de parinti…
1. Tii la parintii tai, insa ai o fire independenta si ti-ai dorit dintotdeauna sa te afli pe cont propriu.
2. Simti recunostinta fata de parintii tai pentru ca te-au crescut si ti-au dat posibilitatea sa fii persoana care esti.
3. Esti foarte atasata de parintii tai si te bazezi pe ei atunci cand ai nevoie. Doresti sa-i stii aproape si vrei sa-ti fie intotdeauna alaturi.
4. Ai multe multumiri pe care ai dori sa le adresezi parintilor. Ti se pare ca nu ai gasit inca metoda potrivita pentru a-i rasplati pentru tot ce au facut pentru tine.


Acasă - locul în care poţi fi tu.

Cel mai bine te simţi în compania unei persoane atunci când poţi fi tu, când nu te mai gândeşti de două ori înainte să spui ce ai pe suflet sau dacă va fi bine primit sau nu, ceea ce spui tu. Sunt de părere că locul unde eşti tu, se numeşte acasă.
Din păcate, în viaţa noastră sunt puţine persoane pe care le putem numi ,,acasă”. La un moment dat, mai devreme sau mai târziu, descoperi că ,,acasă” a fost doar ,,în chirie” sau doar un ,,hotel”. Şi da… una dintre cele mai mari fericire în viaţă, este să găseşti casa, adică persoana cu care să poţi fi tu.
Acum câteva zile am întrebat pe cineva de ce iubeşte o anume persoană. Răspunsul a fost simplu: ,,Pentru că mă înţelege foarte bine!” Oare nu după asta tânjeşte fiecare din noi? Să fie înţeles? Nu asta căutăm zi de zi? Persoane care să ne privească în ochi, să ne strângă de mână şi să ne spună că înţelege ce se întâmplă cu noi, că înţelege necazul nostru sau că ne înţelege ca şi persoane. ,,Acasă” poţi numi persoana la care alergi atunci când ţi s-a întâmplat ceva şi nu mai trebuie să baţi la uşa inimii pentru a afla dacă-ţi deschide sau nu. Tu deja vei şti că e deschis. ,,Acasă” este persoana cu care nu trebuie să te mai îngrijorezi că stai prea mult în vizită sau că ai venit la o oră nepotrivită. Acasă îţi poţi dezbrăca sufletul, poţi scăpa de hainele inconfortabile şi te poţi îmbrăca în ceva comod, în iubire, bunătate, fericire. Când vei ajunge acasă, nu-ţi va spune nimeni să plăteşti chirie. Acasă la tine nimeni nu va uita de tine şi nu vei fi întrebat dacă ţi-e foame de o vorbă bună. Vei fi aşezat deja, cu blândeţe, la masă şi ţi se va da cea mai mare lingură. Iar atunci când îţi va fi groază să ieşi în lume, să te loveşti de răutăţi, vei putea sta acasă, locul în care vei fi mângâiat. Acasă nu trebuie să fii îngrijorat că nu te ridici la înălţimea aşteptărilor şi că trebuie să întorci favoruri pentru favoruri. Persoanele care sunt ,,acasă” pentru tine, nu vor aştepta să le faci un bine ca mai apoi să poată să îţi facă şi ei ţie un bine. Nu. Vor alerga să facă acel bine, înainte ca tu să faci un pas. ,,Acasă” nu îţi urmăreşti interesele proprii, ci eşti o familie. Acasă e cald, e bine şi te poţi cuibări liniştit. Aşa arată o persoană care te poate înţelege, o persoană care te face să simţi că ţi-ai găsit casa. Din păcate, de cele mai multe ori, purtăm după noi bagaje grele şi mari, şi alergăm de la o locuinţă la alta pentru a ne găsi casa. Vom fi găsit casa doar atunci când ni se va deschide uşa, ni se vor lua bagajele din spate, ni se va oferi un zâmbet cald şi o îmbrăţişare puternică şi vom auzi ce ne-am dorit să auzim dintotdeauna: ,,Bine ai venit acasă”.


duminică, 8 februarie 2015

INTERVIU CU POETUL ŞI ZIARISTUL GEORGE ROCA

„Pe lângă faptul că omul George Roca este un poet şi un trubadur al spaţiului virtual, el este - în sensul cel mai frumos al cuvântului – un OM. Peste tot are mulţi prieteni. Prietenia e un lucru greu de păstrat, zic eu, mai ales în zilele de astăzi.”(G.N.)

Georgeta NEDELCU: Aşa cum spunea cineva, v-am cunoscut şi eu pe o stradă a internetului. Ne-am întâlnit spontan, la o anume intersecţie, să zicem a şansei cu spaţiul virtual. Am avut norocul să îmi citiţi poemele şi să mă publicaţi în revista ce cu onoare o conduceţi. Pe atunci când aţi scris despre mine, eram la prima apariţie literară cu romanul „Exmatriculat din viaţă!”. Vă mulţumesc că vă aplecaţi asupra scriitorilor mai puţin cunoscuţi pentru a-i scoate în evidenţă pe ei ca şi scriitori, dar în special pentru a face cunoscute operele lor care vor dăinui peste timp. V-am cerut permisiunea de a vă lua un interviu şi vă rog să mă credeţi că nu este o misiune uşoară, pentru că am în faţa mea un interlocutor de o calitate ireproşabilă, un om cu un nivel de cultură vastă. Nu numai că sunteţi poet, un bun ziarist ci şi un promotor cultural. De-a lungul timpului aţi făcut şi faceţi parte din conducerea mai multor ziare şi reviste, aţi desfăşurat o luptă intensă pentru biruinţa unei idei sau a unei cauze, pentru frumos, pentru curăţenia sufletului. Cu toate că locuiţi în Australia, sufletul dumneavoastră este nostalgic după Ardealul nostru – meleagurile unde v-aţi petrecut copilăria – şi după oamenii din România cu care luaţi legătura virtual, prin postările şi comentariile făcute de aceştia. Sunteţi loaial ţării în care trăiţi de peste 30 de ani, vă consideraţi australian şi vă trăiţi cu demnitate, dualitatea. Sunteţi redactor şef al revistei de notorietate publică „România VIP”, o revistă interesantă, pe care o răspândiţi în toată lumea. Iubiţi oamenii şi asta o demonstraţi prin ceea ce faceţi zilnic. Nu există zi să nu trimiteţi articolele pe care le editaţi pentru revista pe care o conduceţi sau pentru alte publicaţii prietene şi astfel creaţi legături trainice între românii de pretutindeni. De obicei trimiteţi materialele la peste 150 de adrese: redacţii, edituri, jurnale, scriitorilor şi prietenilor din întreaga lume… de la un capăt al lumii, la celălalt. Sinceră să fiu, aş vrea să vă pun câteva întrebări, pentru a vă cunoaşte mai bine – atât eu, cât şi cei care vă citesc – ca să completăm, cumva, portretul dumneavoastră. Sunteţi un om adevărat, un om cum mi-aş dori să fie mult mai mulţi oameni decât există astăzi! Cum este omul George Roca şi care este povestea sa?

George ROCA: Foarte interesanta întâmpinarea dumneavoastră! Mi-a plăcut, m-a uns pe suflet. Dar totodată m-a făcut sa mă simt stingher. De ce? Pentru că nu sunt chiar aşa de „la superlativ” precum mă prezentaţi dumneavoastră. Sunt un om normal care îşi caută conaţionalii pe internet pentru a construi împreună punţi de legatură în domeniul culturii, artei şi al literaturii. Acest fapt mă face să mă simt mai aproape de locurile natale, de poporul pe care l-am părăsit în urmă cu treizeci de ani… Recunosc, îmi pare nespus de rău că am plecat din România; nu aş mai face-o chiar dacă aş mai trece prin acele greutăţi care m-au determinat să iau această decizie… Viaţa de emigrant este grea, plină de suferinţe, de singurătate, de supărări… Ce poţi face ca să îţi astâmperi dorul de locurile natale? Să comunici cu cei pe care i-ai lăsat în urmă, să le scrii, să-ţi scrie, şi astfel sufletul se mai curăţă de amărăciune. Şi apoi, dacă mai ştii să scrii „literar”, dacă ai ocazia să mai publici pe ici pe colo, începi să prinzi aripi şi să te apropii şi mai tare de ai tăi. După care încerci să îţi încropeşti o revistă – rudimentară la început – dar pentru tine o bijuterie şi un ideal, iar cu trudă şi seriozitate constaţi că revista a devenit mai bună, mai apreciată de cititori… Şi uite aşa se adună în jurul tău prieteni dragi, care au aceleaşi idealuri şi cu ajutorul lor ajungi să ieşi din anonimat. De data asta trebuie să fii mai perfecţionist, să studiezi, să te informezi şi să te documentezi mult mai bine, deoarece cei care te înconjoară şi îţi citesc scrierile au pretenţii mai mari de la tine. Cu timpul poţi spune că ai mai urcat o treaptă. Începi să îţi aduni scrierile şi „pui” de-o carte, aştepţi reacţiile criticilor de mâna a doua… că cei de mâna întâia sunt prea ocupaţi cu cei mari. Prinzând curaj mai scoţi o carte… de data asta faci o lansare mai fastuoasă, unde vezi că ai un public citior mai numeros, şi unde ţi se aduc şi câteva elogii… Nu-ţi mai încapi în piele zicând că toată lumea literară îţi aparţine, începi să fii foarte pretenţios cu ceea ce scrii… şi cultivi (tot timid!) relaţii cu unele pesonalităţi! Şi uite aşa începe să te cunoască lumea! Dacă vrei să fii fair îi ajuţi şi pe alţii să poată urca câteva trepte ale scrisului… Spre bucuria ta, îţi creşte inima atunci când eşti invitat să faci parte din colegiul de redacţie al vreunei publicaţii… fie ea cât de obscură… Începi să ai pretenţii şi faci noi eforturi să te integrezi în conducerea unor reviste mai de prestigiu, de o mai mare circulaţie, – virtuală sau pe hârtie – unde începe să te cunoască lumea ca pe un cal breaz, mai ales dacă nu eşti cu nasul pe sus! Şi de-a lungul timpului constaţi că ţi-ai făcut şi mulţi, mulţi prieteni…

Georgeta NEDELCU: Sunt în viaţă momente cheie, banale pentru alţii, dar providenţiale în destinul unui om. Care au fost oamenii providenţiali de care v-aţi ciocnit şi cine v-a schimbat viaţa?

George ROCA: Am să vă răspund mai pe scurt la întrebări, deoarece nu vreau să facem un interviu kilometric. Da! Au fost câţiva oameni care mi-au marcat viaţa: În primul rând au fost părinţii mei, cei mai cei! Pe drumul literar al vieţii prima a fost Doina Coman aka Ana Blandiana, vecina mea de pe strada Josef Attila din Oradea, care scria poezii şi le pierdea pe uliţa copilăriei… iar eu le găseam, le citeam şi voiam să fiu ca ea… să fiu poet! Ei! Dar ea a ajuns o niagară, eu un pârâiaş… dar tot e bine că… mai curge apă şi prin albia mea. În al doilea rând a fost profesorul meu de limba română de la liceu: Gheorghe Grigurcu, care a devenit mai târziu un important critic literar, urmat de Ioan Ţepelea, preşedintele Academiei de Ştiinte, Literatură şi Arte (ASLA Oradea) care mi-a oferit oportunitatea e a mă „învârti” în primul spaţiu literar de prestigiu. Apoi Ovidiu Drimba, un mare domn al literaturii române, istoric, scriitor si critic literar, care m-a acceptat ca prieten, cu toate că e mai în vârstă decât mine cu aproape 30 de ani. De câte ori mă duc la Bucureşti îl vizitez… sau vorbim destul de des la telefon. Am avut şi mai am multe de învăţat de la dânsul! Păcat că a rămas singur şi însingurat. Nu pot să nu o menţionez pe fosta mea profesoară de arta actorului, Zoe Anghel-Stanca. Domnia Sa, mi-a deschis o fereastră spre a vedea lumea în culori… şi în bune maniere! (Mi-a spus că restul e balastru şi trebuie evitat!). M-au mai marcat într-o oarecare măsură câţiva scriitori, artişti, prieteni – unii trecuţi de mai multă vreme în lumea umbrelor: scriitorul Stelian Vasilescu - fostul secretar al teatrului din Oradea, Tomiţă Caragiu – fostul director al Teatrului din Ploieşti – unde am lucrat câţiva ani, Ion Toboşaru – profesor de estetică la IATC, eruditul Mircea Zaciu – orădean prin naştere şi clujean prin expresie universitară, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, eminescolog de suflet, George Pruteanu, lingvist şi doctor al limbii române, Constantin Mălinaş, o enciclopedie de cultură, Artur Silvestri, regretat promotor cultural…

Georgeta NEDELCU: La noi, mai mult ca în alte ţări, există în aceste timpuri, o uimitoare neglijenţă spirituală, care are consecinţe asupra noastră, până la urmă. Un popor fără cultură e un popor sărac. Totul vine din spirit, nu vine din trup. În orice întreprinzi în viaţa asta, că eşti scriitor, muzician, miner, artist, pictor sau orice altă meserie ai avea, totul vine din suflet. Dacă nu pui suflet în tot ceea ce faci, nu reuşeşti să faci mai nimic. E lupta asta aprigă împotriva valorii. E o lipsă a societăţii ca întreg sau a conducătorilor ei? Unde e problema?

George ROCA: Da a societăţii! Conducătorii sunt efemeri. Avem mereu intenţia să dramatizăm… de parcă românii sunt cei mai amărâţi din lume! Ce aşteptăm, să vină alţii să ne facă ordine in casă? Veşnic ne plângem! Ne plângem că e murdar, dar noi scuipăm pe jos; ne plângem că suntem săraci, dar suntem leneşi şi ne furăm capra proprie; lăudăm mereu valorile altor popoare; stăm prost la capitolul demnitate, personalitate, mândrie naţională, egalitate în drepturi (pe care nu ştim cum să o obţinem!). Plecând în străinătate uităm limba română şi ne mândrim cu faptul că tinerii noştri vorbesc numai limba ţării de emigraţie, iar noi facem pe ,,niznaiu” când revenim pe plaiurile mioritice că nu mai înţelegem limba strămoşilor folosind cuvinte alogene şi accente ilare în vorbire. Râd şi curcile de noi! Grecul, turcul, ungurul, filipinezul, şi alte popoare mai mititele ca faimă şi ca număr, vorbesc acasă în limba strămoşilor, desigur învăţând în paralel şi limba noii patrii! Numai noi… nu mai ştim de unde venim, ai cui suntem! Veşnic dăm vina pe altcineva, dar nu ne vedem bârna din ochi! Nu ne-a fost bun nici un conducător modern. Cuza a fost mason, Carol I – alogen, Ferdinand – idem, Carol al doilea – curvar, Mihai – necopt, Gheorghiu-Dej – criminal, Ceauşescu – tiran, Iliescu – neocomunist, Constantinescu – ţap, Băsescu – mincinos… Ce să mai zic! Noi nu iubim pe nimeni, dar vrem sa fim iubiţi fără să dăm nimic în schimb! Şi mai apoi avem o „hibă” – veşnic ne plângem de milă… Ca la noi… la nimenea! Numim România „Grădina Maicii Domnului”, dar noi nu mergem la biserică decât atunci când suntem la pământ, în rest… înjurăm şi suntem prieteni cu dracu până trecem lacu’! Poate greşesc, dar cam aşa văd eu problema! Aici e buba! Credeţi că alţii, alte popoare nu au probleme? Chiar ţări mai bogate… Aici în Australia sunt inundaţii în trei state…, inundaţii pe o suprafaţă mai mare de două ori decât cea a României. Mii de oameni au rămas fără casă, fără adăpost, fără muncă… dar nu înjură nimeni, şi nu acuză pe nimeni, nu-l blesteamă pe Dumnezeu! Gândesc pozitiv la reconstrucţie. Parol! Suferă oare de sindromul Păsării Phoenix? Vă pun o întrebare! Credeţi că românii nu vor renaşte? Sunt convins că da! Mai avem puţin de învăţat căci… tot se zice de noi că suntem printre primele trei popoare cele mai inteligente din Europa!

Georgeta NEDELCU: Aş vrea să vorbim puţin despre politică. Care este părerea dumneavoastră vis-à-vis de ce se întâmplă în România şi cu România? Sunteţi atent la ce se întâmplă în politica românească?

George ROCA: Unu! Nu mă atrage politica de loc! Nu am făcut niciodată parte din vreun partid sau dintr-o grupare politică. Nici în ţară şi nici în străinătate! În general, evit să discut politică deoarece veşnic se creează controverse. Românul face scenarii, deseori nedocumentate! Din auzite, sau citite prin cărţi sau reviste de propagandă! De exemplu… se spune că România va dispare, că ne vor înghiţii ungurii, evreii, ruşii sau… cine ştie ce hahalere! Că ne vom dezmembra! De care membre? Doi. Greşite aceste scenarii! Să nu uităm că suntem în Uniunea Europeană cu drepturi egale. Putem să ne mişcăm, avem drept al muncă, la venit – pe care putem să-l folosim pentru reconstrucţie şi modernizare – avem o ţară cu resurse bogate. Doar trebuiesc exploatate cu cap, nu să ne batem joc şi să le vindem pe nimica toată! Pământul nu ni-l ia nimeni! De ce nu-l cultivăm? De ce importăm fructe, legume, grâne… când odată eram declaraţi „ţară eminamente agrară”? Apoi să fim gospodari, să exploatăm fiecare colţişor de pământ. Să nu mai facem lucruri de mântuială! Să fim serioşi! Pentru binele nostru şi ai urmaşilor noştri. Să nu mai spălăm putina în străinătate! Să încercăm să facem ceva „acasă”! Politica românească? Cei de la conducerea ţării? Cine i-a ales? Poporul? Dacă da, atunci respectaţi-i! Dacă nu vă plac… nu-i mai alegeţi sau daţi-i jos!

Georgeta NEDELCU: Ce înseamnă România, azi, pentru dumneavoastră?

George ROCA: V-aş răspunde în versuri şi cântece ca la şcoală, în clasele primare! România de azi pentru mine înseamnă „Ţara mea cu ochi frumoşi” după cum o cântă Corina Chiriac, sau chiar imaginea acesteia din balada „Mioriţa”: „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai…”. Convingător este şi Nicu Alifantis cu melodia „Ţara noastră-i ţara noastră, Dulce pajişte albastră, Aripă sculptată-n dor/ De lumina ochilor…”. Cel mai semificativ răspuns mi se pare cel a lui Vasile Alecsandri în poezia „Întoarcerea în ţară”: „În ţara mea dulce sînt drumuri de flori/ În dulcea mea ţară, zbori murgule, zbori,/ În blîndul luceafăr am un înger blînd/ Înalţă-te-n sînu-i, o! tristul meu gînd!/ Ţara nu-i departe; o simt, o văd eu!/ Raiul înfloreşte în sufletul meu./ Steaua se arată pe cerul senin./ Îngerul iubirii îmi zîmbeşte lin./ Pieriţi, neguri dese! iată dulcea stea!/ Piei, străinătate! iată ţara mea!”. Şi apoi să nu uităm că în curând… „Vine, vine primăvara/ Înfloreşte toată ţara!”. Decât să ne punem cenuşă în cap, să (ne) plângem tot timpul de milă, mai bine să o ajutăm să înflorească! Ne vom bucura de ea şi vom înflori şi noi, şi urmaşii… şi urmaşii urmaşilor noştri! Cine zicea asta!? Ce-ţi doresc eu ţie, dulce României? Răspunde în locul meu marele bard: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/ Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?/ Braţele nervoase, arma de tărie,/ La trecutu-ţi mare, mare viitor!”. Atât! Nu e destul?

Georgeta NEDELCU: Se pierde poporul ăsta? Credeţi că în ’89 ne-am trezit brusc dintr-un coşmar şi n-am ştiut încotro să mergem? Credeţi că a fost o trecere prea bruscă la libertate şi oamenii s-au rătăcit în false valori? Ce reproşaţi românilor şi României?

George ROCA: Disitinsă doamnă, poporul român nu piere… Cum să piară? Unde să dispară? Suntem peste douăzeci şi cinci de milioane (incluzându-i şi pe cei din diaspora), fără să socotim fraţii basarabeni. Avem un spaţiu geografic, avem tradiţii, cultură, identitate… Suntem recunoscuţi ca naţie! Unde să se piardă acest popor? Grecii sunt mai puţini la număr decât noi. După cel de al doilea război mondial au emigrat în masă din cauza foamei şi a luptelor politice interne şi iată că nu au pierit! Evreii la fel, şi-au redefinit statul şi au făcut din el o oază prosperă. Nemţii aşişderea. Au renăscut din cenuşa bombelor devenind cea mai bogată naţiune din Europa. Despre care coşmar vorbiţi? Au avut parte şi alţii de asemenea fenomene! Nu se moare aşa de uşor, nu dispare un popor atât de repede! Trecerea spre noua libertate a fost de fapt o tranziţie, o reacomodare, nu un început. Parcă în urmă cu cincizeci de ani (nu!) mulţi români strigau „Stalin şi poporul rus, libertate ne-a adus!”?. Câţi din ei strigau din convingere? Şi totuşi cântau, dansau, trăiau… chiar dacă fraţii lor săpau la canal! Şi acum e la fel! Cântăm, dansăm, ne bucurăm de televizoare cu plasmă şi de paşapoarte, chiar dacă pensionarii mai sapă încă la „canalul sărăciei”… Om bogat - om sărac, sau „cine poate, oase roade!”. C’est le capitalisme qui rend pessimistes? Parcă pe vremea comuniştilor nu eram pesimişti? Libertatea ne-o construim noi, muncind mai mult şi mai bine! Ce reproşez românilor? Că nu se trezesc la realitate cu toate că şi imnul naţional începe cu „Deşteaptă-te române!”. Cât despre România… o ţară oarecare, unde nu se întâmplă cu nimic mai dezastruos decât în alte ţări, o ţară minunată, de mărime medie, aliniată ţărilor civilizate! Punct!

Georgeta NEDELCU: Am ajuns o ţară, împărţită între nevoile şi pretenţiile germanilor lui Hitler sau comuniştilor lui Stalin, Lenin şi toţi care au creat degringolada lumii? L-aş pune şi pe Ceauşescu, dar mi-e tare greu, nu că sunt nostalgică, dar îi datorăm 400 de mii de apartamente în ţara asta, metroul şi multe altele… Unde e poporul curajos din vremea lui Ştefan cel Mare, cel care făcea zid în faţa tuturor?