Sunt
complet derutat! M-am obişnuit să adorm în braţele tale moi,
calde, pline de iubire. În fiecare seară mă cuibăream acolo,
lipit de tine, îţi auzeam bătăile inimii, îţi simţeam
parfumul, îţi priveam chipul frumos şi, fără să-mi dau seama,
adormeam în siguranţă, în îmbrăţişarea ta plină de dragoste.
Când mă trezeam cu stomăcelul mârâind de foame, sau pentru că
mi-era frig sau cald, ori pentru că aveam nevoie de puţină
atenţie, tu erai acolo, cu braţele pregătite să mă poarte din
nou spre cele mai frumoase vise.
Dar
de o săptămână încoace, totul s-a schimbat. În fiecare seara
din această ultimă săptămână s-a întâmplat acelaşi lucru:
m-ai aşezat în pătuţ, m-ai sărutat de noapte bună, ai stins
lumina şi ai plecat din cameră. La început am fost derutat,
întrebându-mă unde ai plecat. Apoi a început să-mi fie frică,
aşa că te-am strigat. Şi te-am strigat… Şi te-am tot strigat,
mami, dar tu nu ai venit. Am fost aşa de trist, mami… Aveam atâta
nevoie de tine… Nu m-am mai simţit vreodată atât de singur. Unde
ai plecat?
În
cele din urmă, te-ai întors. Vai, ce fericit am fost când te-am
văzut, parcă mi se luase o piatră de pe inimă. Crezusem că m-ai
părăsit. M-am ridicat şi am întins mânuţele spre tine, dar tu
nu m-ai luat în braţe. Nici nu te-ai uitat în ochii mei. M-ai
aşezat din nou în pătuţ cu braţele tale moi şi calde, mi-ai
spus: ”Sssttt, e ora de culcare, noapte bună!” şi iar ai
plecat.
Asta
s-a întâmplat din nou şi din nou, de nenumărate ori. Te tot
strigam şi, după un timp, de fiecare dată mai lung, veneai la
mine, dar nu mă luai în braţe. După ce am tot plâns după tine,
la un moment dat, a trebuit să mă opresc. Gâtul mă durea foarte
tare, capul îmi vâjâia, burtica îmi mârâia de foame. Dar cel
mai tare mă durea inima. Pur şi simplu nu înţelegeam de ce
ai plecat de lângă mine.
După
câteva asemenea nopţi care parcă au durat o veşnicie, a trebuit
să renunţ, pentru că tu nu veneai când te strigam, iar când,
într-un final, veneai, nici măcar nu te uitai la mine, parcă nici
nu-ţi păsa că suspin şi tremur din tot corpul. Durerea era prea
mare ca să mai continuu.
Nu
înţeleg, mami. În timpul zilei, când cad şi mă lovesc, mă iei
repede în braţe şi mă săruţi ca să-mi treacă. Dacă îmi e
foame, îmi dai să mănânc. Dacă mă îndrept spre tine să ne
drăgălim, îmi ghiceşti gândurile şi mă iei în braţe, mă
acoperi de sus până jos cu sărutări şi îmi spui cât de mult mă
iubeşti. Dacă am nevoie de tine, imediat îmi răspunzi.
Dar
seara, când e întuneric şi linişte şi lumina de veghe aruncă
umbre ciudate pe perete, tu dispari. Ştiu că eşti obosită, mami,
dar te iubesc atât de mult… Vreau doar să fiu lângă tine, atâta
tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu