Să îmi arăţi ce mult pot fi iubită

Cu mii de gânduri ţi-am rămas datoare
Dar îţi promit, îmi voi plăti creanţa
Şi o să vezi că data viitoare
Trandafiri galbeni vor tivi romanţa.

Emoţii ne vor căptuşi timpanul,
Vom sta timizi, chiar la aceeaşi masă,
Zâmbind ne va încuraja elanul
Şi rătăci-vom drumul către casă.

Dar şi tu mi-ai rămas dator... Dă-mi încă
Un mic sărut, aici, pe-obrazul stâng,
Dobândă o să-ţi iau că-i prea adâncă
Dorinţa asta, care-ncerc s-o-nfrâng.

Mii de cuvinte între noi să zboare,
Pe buze să-mi sclipească stropi de rouă:
Săruturi zeci. Şi eu îţi sunt datoare
În astă viaţă şi, dacă nu mai plouă

Vom invita la masa noastră luna
Și infinitu-mi va sorbi din palmă,
Trei stele mici vor așeza cununa
Pe fruntea mea - o simfonie calmă.

Îmi voi plăti, desigur, datoria,
Dobânda poate fi și înzecită
Atât cât mă va ţine fantezia...
Tu să-mi arăţi ce mult pot fi iubită.

Ca orice om...

Ca orice om, am multe vicii,

Dar tu eşti viciul meu suprem,
Păcat că azi, printre capricii,
Tu rătăceşti, când eu te chem!

Ca orice om, mai plâng şi eu,
Nu-i o ruşine, dau de ştire,
Că lacrimile, Dumnezeu,
Le răsplăteşte cu iubire!

Ca orice om, mai şi greşesc,
Dar a greşi, e omeneşte,
Ofer iubire cât trăiesc,
Căci om, e cel care iubeşte!

Ca orice om, aveam şi vise
Şi multe ţeluri mai aveam,
Ce le puteam vedea atinse,
Doar împreună de eram!

Ca orice om, am şi iubit,
Numai pe tine, ce e drept,
Dar ai plecat în mod subit,
Zdrobindu-mi inima din piept!

Ca orice om, am şi iertat,
Dar procedat-am bine oare?!
Căci eu apoi, când am clacat,
Tratată-am fost cu nepăsare!

Ca orice om, am şi-un motiv,
S-aspir la fericirea pură,
Chiar dacă zâmbetu-mi tardiv,
Retras e într-un colţ de gură!

Ca orice om, am doruri grele,
Nu pot sta-n ploi de vorbe-acide,
Doar ştii, mă-ndepărtez de ele
Şi de-ale lor sensuri perfide!

Ca orice om, am temeri, zeci,
Care m-au prins în jocul lor,
Şi-aduc pe faţa-mi lacrimi reci,
Într-un ecou răsunător!

Ca orice om, car crucea-mi grea,
În linişte, cu pas mărunt
Si orice temeri aş avea,
De unul singur le înfrunt!

Ca orice om, aş vrea nespus ,
Să pot primi cât dăruiesc,
Însă mi-e scris, acolo... sus,
Doar singură sa vieţuiesc!

Eşti bărbatul altcuiva...

Eu ţi-am oferit iubirea,
Dar... ai să-nţelegi vreodată,
De ce-n gândurile mele
Mă consider vinovată?

Atunci cînd te strâng în braţe
Mi-e greu să pot accepta
Că de fapt, fără vreo vină
Eşti barbatul altcuiva...

Mă pierzi voit...

Mă pierzi voit, dar să nu ai pretenţii
Ştii că-ntre noi a fost cândva iubire,
Uitări se-aştern în suflet cu grăbire
Şi cerul nu mai are intervenţii.

Mi-ai fost lumină şi mi-ai fost iubire,
Am fost păgâni, am fost şi inocenţi,
Îndrăgostiţi bizar, mereu prezenţi,
Şi-n inimi bate toaca în neştire.

Tu pleci acum şi nu ştiu câte rute
Misterioase vor să te atragă.
Eu nu te ţin cu mâini durute, brute,
Îţi las voinţa liberă, întreagă.
Ignor atâtea, vrute şi nevrute...
Mă pierzi voit, dar... ştiu că îţi sunt dragă.

August 2013

Ce îmi place şi ce nu îmi place

Ce-mi place? Cinstea şi corectitudinea, moştenite de la părinţi şi produsele locale tradiţionale.

Ce nu-mi place? Că în ziua de astăzi tinerii renunţă prea uşor la parteneri. Eu mi-am cunoscut soţul şi într-o săptămână s-a mutat la mine. Nu ne-am fi despăriţit niciodată, dar aşa a vrut Dumnezeu. Copiii de astăzi vin tot cu alte prietene acasă.

Balada pentru noi - poezie armeana de NAHABED KUCEAK

Pe lumea asta tu esti un inel,
Iar eu, deasupra-i, piatra pretioasa,
Esti iarba care creste la parau
Iar eu, deasupra-i, roua ce se lasa.

Esti marul intr-o ramura de pom,
Iar eu, deasupra-i, mica frunza, verde.
Ma tem de toamna, mar: de-ai fi cules,
Si frunza-mi mica s-ar usca, s-ar pierde.

Esti floarea care pe campie creste,
Iar eu sunt raza care o-ncalzeste.
Esti cerul azuriu care-mi zambeste,
Iar eu, nebunul care te iubeste.

Esti trandafirul care mandru creste,
Eu, gradinarul care-l ingrijeste.
Esti fulg de nea ce coboara din cer,
Eu sunt copilul ce se bucura de el.

Esti si vei fi mereu iubirea mea,
Sunt si voi fi mereu in mintea ta.
Tu esti femeia ce dragoste-mi va darui,
Iar eu barbatul ce te va iubi.

Să nu mă întrebi

Să nu mă-ntrebi de ce-mi pasă de tine...
N-aş şti să-ţi spun ce e-n sufletul meu.
De ce-mi fac griji, să-ţi fie ţie bine,
De ce la tine mă gândesc mereu...

N-aş şti să-ţi spun de ce răsare Luna.
De ce dispare Soarele-n apus.
De ce la tine mă gândesc într-una.
Nu mă-ntreba, că n-am să-ţi dau răspuns.

Ştiu doar că-mi bate inima mai tare,
De câte ori la tine mă gândesc.
Câng eşti aici te-ascult cu încantare,
Şi doar la tine-aş vrea eu să privesc ...

Să nu mă-ntrebi că n-aş şti ce să-ţi spun.
Ştiu doar că vreau să fiu cu tine-acum!

Suflet de ROM\N!

                                                     

                                 Minunea mea, copilul meu,

Te-am botezat lângă altar,
Curat să-i fii lui Dumnezeu
Aşa cum te-am primit, ca dar!

Ţi-am dăruit cu drag un nume
Pe care l-a purtat şi moşul,
Să nu te rătăceşti prin lume
Când vei pleca să-ţi afli rostul.

Să-l porţi oriunde, cu mândrie,
De când vei şti să mergi pe cale
Şi până-n ceasul ce-o să vie,
Apusul arderii finale…

Prin nume porţi o veşnicie,
Din seminţia acestui neam;
Şi dârz să fii - prin bărbăţie,
Să mă faci mândră că te am!

Aşa vei duce mai departe,
Portul şi graiul cel bătrân
Frumos, cum nu-i în altă parte;
Căci tu eşti suflet de ROMÂN!

Scrisoarea adresată mameri sale, de copilului obligat să adoarmă singur

Sunt complet derutat! M-am obişnuit să adorm în braţele tale moi, calde, pline de iubire. În fiecare seară mă cuibăream acolo, lipit de tine, îţi auzeam bătăile inimii, îţi simţeam parfumul, îţi priveam chipul frumos şi, fără să-mi dau seama, adormeam în siguranţă, în îmbrăţişarea ta plină de dragoste. Când mă trezeam cu stomăcelul mârâind de foame, sau pentru că mi-era frig sau cald, ori pentru că aveam nevoie de puţină atenţie, tu erai acolo, cu braţele pregătite să mă poarte din nou spre cele mai frumoase vise.

Dar de o săptămână încoace, totul s-a schimbat. În fiecare seara din această ultimă săptămână s-a întâmplat acelaşi lucru: m-ai aşezat în pătuţ, m-ai sărutat de noapte bună, ai stins lumina şi ai plecat din cameră. La început am fost derutat, întrebându-mă unde ai plecat. Apoi a început să-mi fie frică, aşa că te-am strigat. Şi te-am strigat… Şi te-am tot strigat, mami, dar tu nu ai venit. Am fost aşa de trist, mami… Aveam atâta nevoie de tine… Nu m-am mai simţit vreodată atât de singur. Unde ai plecat?

În cele din urmă, te-ai întors. Vai, ce fericit am fost când te-am văzut, parcă mi se luase o piatră de pe inimă. Crezusem că m-ai părăsit. M-am ridicat şi am întins mânuţele spre tine, dar tu nu m-ai luat în braţe. Nici nu te-ai uitat în ochii mei. M-ai aşezat din nou în pătuţ cu braţele tale moi şi calde, mi-ai spus: ”Sssttt, e ora de culcare, noapte bună!” şi iar ai plecat.

Asta s-a întâmplat din nou şi din nou, de nenumărate ori. Te tot strigam şi, după un timp, de fiecare dată mai lung, veneai la mine, dar nu mă luai în braţe. După ce am tot plâns după tine, la un moment dat, a trebuit să mă opresc. Gâtul mă durea foarte tare, capul îmi vâjâia, burtica îmi mârâia de foame. Dar cel mai tare mă durea inima. Pur şi simplu nu înţelegeam de ce ai plecat de lângă mine.

După câteva asemenea nopţi care parcă au durat o veşnicie, a trebuit să renunţ, pentru că tu nu veneai când te strigam, iar când, într-un final, veneai, nici măcar nu te uitai la mine, parcă nici nu-ţi păsa că suspin şi tremur din tot corpul. Durerea era prea mare ca să mai continuu.

Nu înţeleg, mami. În timpul zilei, când cad şi mă lovesc, mă iei repede în braţe şi mă săruţi ca să-mi treacă. Dacă îmi e foame, îmi dai să mănânc. Dacă mă îndrept spre tine să ne drăgălim, îmi ghiceşti gândurile şi mă iei în braţe, mă acoperi de sus până jos cu sărutări şi îmi spui cât de mult mă iubeşti. Dacă am nevoie de tine, imediat îmi răspunzi.

Dar seara, când e întuneric şi linişte şi lumina de veghe aruncă umbre ciudate pe perete, tu dispari. Ştiu că eşti obosită, mami, dar te iubesc atât de mult… Vreau doar să fiu lângă tine, atâta tot.